Chiar și trezitul devreme, dis-de-dimineață, a devenit o plăcere de când toamna a transformat fiecare colțișor al naturii în simfonia ei proprie: ai minți dacă ne-ai spune că nu abia aștepți să tragi draperiile ferestrei din dormitor și să te bucuri de paleta de culori de afară (cu ceașca de cafea alături, evident!).
Căldura culorilor din tabloul sezonului îmbelșugat trec, fără să-ți dai seama, de sticla geamurilor și îți indavează sufletul. Acum, mai mult ca oricând, gătitul unei plăcinte de dovleac alături de copiii tăi e tot ce ți-ar putea dori, iar ceaiul băut cu perechea ta, pe canapeaua de lângă șemineu, ai vrea să dureze până ce cade și ultima frunză „ruginită” din copac.
Toamna are un farmec aparte, parcă ți-ar reaminti să iubești mai mult, mai intens – în locul puloverului gros, mai bine e sub pătură alături de cei dragi; decât o seară în oraș, mai bine un maraton de filme în living, împreună cu familia.
Ah, ce atmosferă frumoasă plutește în casă acum, nu-i așa? Parcă nu ai vrea să dispară niciodată!
În acest caz, cum facem să păstrăm farmecul toamnei, indiferent de ce ne spune calendarul?
Am pregătit pentru tine câteva sfaturi și trucuri pentru a-ți decora casa exact în nuanțele și tonurile acestui anotimp!
- Culorile de toamnă ce-ți pictează livingul
Știm că îți place să fii „pata de culoare” când vrei să impresionezi prietenii veniți în vizită. De această dacă, ce-ai spune să lași pe mâna mobilierului tehnica de „contrapunct”?
Fie că alegi o canapea în galben sau într-un verde târziu de septembrie, un set de fotolii arămii sau chiar doar niște perne decorative în nuanțe autumnale, îți garantăm că vei da pe spate fiecare invitat!
2. Bucuriile toamnei pretutindeni în camera copilului
Celui mai colorat suflet din casă îi este atribuită și cea mai colorată cameră!
Nuanțele vii și calde ale frunzelor „bronzate” de soarele fostei veri trebuie neapărat să se regăsească în dulapul, vitrina ori masa de birou din camera copilului tău.
Varietățile cromatice vibrante sunt secretul unei încăperi ideale pentru un suflet la fel de luminos și plin de energie.
…Ori, de ce nu, îți remobilezi propriul dormitor după dorințele copilului din tine?
3. Confortul – factor de preț într-un sezon rece
Păturile pufoase, texturile moi ale pijamalelor și mobilierul din lemn – ce altceva redă mai bine spiritul acestui sezon? Decorul lemnos alături de câteva accente calde regăsite în țesătura lenjeriei de pat (ori în vestimentația proprie) pot fi retușul cel mai de impact al casei!
4. Chiar și decorul exterior contează!
Când a fost ultima oară când te-ai ocupat de balconul apartamentului, ori de terasa din spatele curții? Aha, știam noi!
Îți spunem serios, fără să exagerăm – cafeaua are un gust muuult mai bun atunci când e savurată stând pe niște scaune comode, muștarii ori chiar maro închis, cu o măsuță elegantă alături.
5. Cum spunea medicul? O masă e sănătoasă dacă e … colorată?
Noi suntem total de acord cu el! Cu cât mai multe culori, cu atât mai bine!
Așadar, două scaune maro tabac alături de o masă galbenă – ocru, toate aflate sub îmbrățișarea unei fețe de masă cu finisaj strălucitor… chiar că îți întărește bunăstarea!
Îndrăznește noi combinații! Atât cu masa, cât și cu cei pui pe masă!
Ei, ce spui? Nu-i așa că ți-ai imaginat noul design al casei în timp ce înaintai prin rândurile de idei? Ce mai aștepți?!? Fă o schimbare acum, cât încă e toamna „pe stoc”!
Nimic nu poate oglindi mai bine bucuriile acestui sezon decât propria-ți fericire că, în sfârșit, casa ta așa mai vine de-acasă!
Surse de inspirație:
https://www.apartmenttherapy.com/the-ultimate-fall-decorating-guide-30-ideas-to-try-this-weekend-251508